|
I
Capitolul 1: Evolutia Maturilor Zburatoare Istoria incepe cu timpurile vechi, atunci cand nici o vraja nu putea sa-l faca pe vrajitor sa zboare. Existau, insa, si unele diferente: erau cativa animagi care se putea transforma in creaturi zburatoare, dar erau foarte rari. In mod curent in acele vremuri, singura modalitate pentru un vrajitor de a zbura, era levitatia. In cele din urma, insa, au descoperit si zborul pe matura.
Intrebarea care se pune in acest capitol este simpla: de ce vrajitorii au ales maturile pentru a zbura si de ce nu au ales alte obiecte. Raspunsul este simplu: era foarte usor sa ascunzi o matura in lumea incuiatilor, in casele lor.
Cea mai veche inregistrare despre o matura zburatoare dateaza din anul 962, dar maturile de atunci erau simple si neconfortabile.
Capitolul 2: Jocurile vechi pe maturi Jocurile pe matura au aparut dupa ce maturile au devenit suficient de avansate pentru a le permite zburatorilor sa poata lua curbe sau sa-si modifice inaltimea la care zboara si viteza.
Printre cele mai importante competitii pe maturi de atunci mentionam:
Cursa anulala de maturi - a inceput in jurul anilor 900. Primee curse aveau cam 580 kilometri si s-au tinut in Suedia. Stichstock - intre anii 1100 si 1300. De origine germana. Jocul presupunea existenta unui dragon umflat cu aer inaltat pe o prajina de aproximativ 7 metri. Scopul jocului era acela de a intepa dragonul cu cozile ascuntite ale maturilor. Creaothceann - a inceput in Scotia. Jucatorii isi asezau pe capete niste ceaune si trebuieau sa prinda in aceste ceaune cat mai multe caramizi, care cadeau de sus. S-au inregistrat foare multe accidente, multi vrajitori au murit in acele jocuri si jocul a fost declarat ilegal incepand cu 1762. Shuntbumps - joc popular in Devon, Anglia. Scopul jocului era acela de a da jos pe toti ceilalti vrajitori de pe maturi. Swivenhodge - a inceput in Herefordshire. Se aseamana foarte mult cu tenisul sau badmintonul. Jucatorii loveau un balon. Cand unul dintre jucatori rata balonul, celalalt primea un punct.
Capitolul 3 - Jocul din Queerditch Marsh Gertie Keddle a fost unul dintre primii martori ai inceputului jocului Quidditch.
Ea a fost, de asemeni, prima ca a scris despre el. Jurnalul ei arata multe lucruri interesante in aceasta privinta: inceputurile balonului si al celui ghiulea. Toate acestea aveau loc la Queerditch Marsh.
Un secol mai tarziu, Goodwin Kneen a scris o scrisoare nepotului sau, Olaf, in care ii vorbea despre prinzatori, atacanti si chiar despre o forma mai veche de portari. De asemeni, in aceasta scrisoare se povesteste si despre modul in care se tinea scorul in acele timpuri.
Capitolul 4 - Inceputurile Hotoaicei aurii Inca din perioada anilor 1100, vanatoarea Hotoarelor (o specie de pasari) era foarte populara printre vrajitoare si vrajitori. Hotoarea Aurie este azi o specie protejata. In acele vremuri, ea era o creatura magica comuna in nordul Europei, dar, cu toate acestea, era destul de greu de detectat de catre Incuiati, datorita aptitudinilor sale deosebite in a se ascunde, dar si datorita vitezei sale remarcabile.
Inaintea unui joc de Quidditch, cineva a adus intr-o cutie o Hotoara Aurie la meci. A facut un pariu cu jucatorii: oricare dintre ei o prinde, va castiga 150 de galeoni. In curand s-a raspandit aceasta practica, si astfel s-a instaurat regula ca echipa al carui membru prindea Hotoara, sa castige 150 de puncte.
Curand, insa, Hotoarele au devenit creaturi protejate, asa ca jocatorii de Quidditch au fost nevoiti sa gaseasca un inlocuitor pentru pasare. Inventarea Hotoaicei Aurii este atribuita vrajitorului Bowman Wright din Godric Hollow.
Wright a creat o minge de metal care imita la perfectiune modul de zbor al Hotoarelor. Astfel, s-a incheiat procesul introducerii Hotoaicelor in cadrul jocului de Quidditch, un proces ce s-a derulat pe parcursul a mai mult de 300 de ani.
Capitolul 5 - Precautiile anti-Incuiati Vrajitorii au inceput in curand sa realizeze ca era necesara o protectie anti-Incuiati. Au fost stabilite niste reguli privind locurile de desfasurare, noaptea, in mlastini, si sa se foloseasca vraji de indepartare a Incuiatilor.
In 1419, Consiliul a emis un decret care a ajuns faimos de-alungul timpului,, potrivit caruia Vajthatul nu trebuie jucat in vre-un loc in care exista cea mai slaba sansa ca un Incuiat sa poata vedea , sanctiunea pentru cei care incalcau acest decret fiind incatusati de peretele unei pivnite. In 1692, fiecare Ministru al Magiei avea printre atributii supravegherea consecintelor jocurilor magice jucate in aria lor de competenta.
Acum, echipele de Vajthat merg la stadioane care sunt protejate de suficiente precautii antiIncuiati |